[ 0 comentarii ] Publicat la 02.27.09 la categoria Revista presei
Capitolele cărţii au constituit iniţial o serie de articole, majoritatea apărute în revista Idei în dialog, dar pentru volum au fost regândite, întregite, reformulate. Cartea se poate adresa oricui – doar să fie interesat să gândească dincolo de preocupările imediate. Această adresabilitate universală se datorează unei limpezimi aparte de gândire şi de expresie şi faptului că se vorbeşte despre lucruri veşnice şi neschimbătoare, dar văzute în aplicarea lor actuală, de acum şi de aici.
Nu este un tratat, ci, s-ar putea spune, o constelaţie. Elementul de unitate este exprimat în titlu: întâlnirea dintre Atena filozofilor şi Ierusalimul celor care cred; dintre credinţă şi raţiune (mai bine zis „iubirea filozofică de înţelepciune”), având ca obiect comun căutarea dezinteresată a adevărului. Rostul cărţii este exprimat mai ales în subtitlu: „Pentru a regăsi curajul de a căuta adevărul”. Poate că aici se află cele trei elemente caracteristice ei: curajul – căutarea – adevărul.
Varietatea de subiecte cuprinse în paginile cărţii arată tocmai cât de actual, de necesar este acest curaj de a pune întrebările mari. Căutarea adevărului profund este fără sfârşit; nimeni nu poate, nu trebuie să spună vreodată „am găsit tot”, „am înţeles tot”, pentru că blocarea în false certitudini transformă carisma în ideologie. Parafrazând un pasaj din carte, ceea ce o străbate e o chemare la un elan tineresc, indiferent de vârstă, de condiţie socială şi intelectuală, de a căuta şi a trăi, cu curaj, adevărul.
Prima parte, mai teoretică, „Întoarcerea la interogaţii” este o reflecţie în cheie tomistă, dar a tomismului autentic, dezbărat de epigonisme şi reformulat actual: o reflecţie care valorizează lumina naturală a raţiunii şi nu se teme de întrebările incomode, cum nu s-a temut nici Toma!
Temele de gândire sunt variate: libertatea omului, puterea politică, Europa, postmodernismul, „corectitudinea politică”, raportul între contemplaţie şi acţiune, Shoah, Gulagul, secularismul, angoasa, „noaptea culturii”, suferinţa, moartea…
Autoarea are un anumit gust al paradoxului, care duce uneori la afirmaţii la prima vedere surprinzătoare, cum ar fi: salvarea culturii europene de astăzi este posibilă numai prin „regăsirea discursului trinitar al teologiei” (p. 126); nu e însă lipirea unei lozinci, ci o „scurtătură” convingătoare pentru că este concluzia unei demonstraţii. Cititorul se va mai bucura şi de altele asemenea.
A doua parte, „Inteligenţa inimii”, cuprinde, am putea spune, chipuri de persoane care au avut curajul de a căuta şi de a trăi adevărul. Dintr-o mulţime, desprindem doar câteva linii.
În primul rând, felul cum viaţa lui Isus îl interpelează pe omul de azi. Este de remarcat aici, printre altele, curajul autoarei de a vorbi despre scrierile lui Joseph Ratzinger, Papa Benedict al XVI-lea, pe citite şi pe înţelese! Prea des se află în jurul lui o „conspiraţie a tăcerii”, cu intenţii rele sau chiar cu intenţii bune. Se afirmă peremptoriu: „Nu-l citiţi, că e greu!”; apoi se lansează câteva formule, în cel mai bun caz minimaliste, oricum rupte din context. Autoarea scoate în evidenţă ce e de văzut în aceste texte, într-o prezentare cinstită şi substanţială, arătând cât sunt de importante şi de actuale şi stârnind dorinţa de a le (re)citi.
O altă temă mare este vocaţia femeii, valoarea feminităţii văzute nu doar funcţional, ci la nivel profund, în darurile ei speciale care îi făuresc demnitatea şi responsabilitatea. Evident, în centru se află chipul Mariei, modelul marianic. Autoarea are o mariologie bună, pornită de la datul biblic, deci atrăgătoare pentru oricine, de orice confesiune, şi condusă pe linia documentelor mari ale Concilului Vatican II şi ale Papei Ioan Paul al II-lea. O mariologie foarte curată, fără „funduliţe” şi „floricele”, şi foarte actuală: la ce-i foloseşte modelul Mariei unei femei cu carieră de succes sau uneia împovărate de griji şi necazuri. Oricărui om, de fapt. Sunt aici pagini de o mare frumuseţe: despre credinţa lucidă şi curajoasă a Mariei, despre gândurile Ei când pleca de pe Calvar după moartea lui Isus …
Evident, apare şi o figură predilectă pentru autoare, Edith Stein – Sfânta Tereza Benedicta a Crucii, înţeleasă în complexitatea ei cu totul specială.
Pe scurt: este o carte a unui om învăţat, cu multe lecturi – de la Sfântul Augustin la Vladimir Ghika, trecând prin Macchiavelli şi Kirkegaard şi mulţi alţii – şi cu o deosebită capacitate de a le situa în relaţie. În acelaşi timp autoarea pune un elan, o pasiune în ceea ce spune, fără a vrea să te oblige să fii de acord cu ea. Îndemnul principal adresat cititorului este să aibă curajul de a-şi pune întrebările mari, cele care ar trebui să ne bântuie necontenit, în căutarea tot mai adâncă a adevărului, pentru a întrezări, cum spune ea, semnele învierii chiar şi atunci când este „noapte” sau „frig”.
Maria Francisca Băltăceanu
[ 0 comentarii ] Publicat la 02.17.09 la categoria Anunţuri
Oferim, la preţuri promoţionale, servicii de editare şi tipar pentru cărţi şi reviste. Editura noastră este acreditată CNCSIS (141).
|
tiraj |
nr pag. |
format |
Nr. culori interior |
Legătorie |
Coperta |
Preţ/ exemplar |
|
100 |
200 |
A5 |
1+1 |
broşat |
4 culori înfoliată |
10,00 lei (0,0500/pg) |
|
200 |
200 |
A5 |
1+1 |
broşat |
4 culori înfoliată |
9,00 lei (0,0450/pg) |
|
300 |
200 |
A5 |
1+1 |
broşat |
4 culori înfoliată |
8,50 lei (0,0425/pg) |
|
400 |
200 |
A5 |
1+1 |
broşat |
4 culori înfoliată |
8,00 lei (0,0400/pg) |
|
500 |
200 |
A5 |
1+1 |
broşat |
4 culori înfoliată |
7,00 lei (0,0350/pg) |
|
1000 |
200 |
A5 |
1+1 |
broşat |
4 culori înfoliată |
6,00 lei (0,0300/pg) |
Preţurile includ tva de 9%. Hârtia propusă este offset de 70/80 g/mp, în funcţie de cerere.
Tehnoredactarea este gratuită. Pentru tiraje de la 400 la 1000 exemplare sau mai mari, şi corectura este gratuită.
Materialul trebuie predat în format electronic.
Termenul de execuţie este de 10 zile lucrătoare de la predarea materialului cu B.T.
Pentru detalii, pentru editarea sau tipărirea altor tiraje sau formate, vă rugăm să ne contactaţi prin telefon, la nr. 0723377599 sau 0764103991.
Silviu Hodiş director general
10 februarie 2009, Cluj-Napoca
Ofertă valabilă până la data de 15 aprilie 2009
[ 0 comentarii ] Publicat la 02.17.09 la categoria Lansări, Media
[ 0 comentarii ] Publicat la 02.17.09 la categoria Lansări, Media
[ 0 comentarii ] Publicat la 02.17.09 la categoria Lansări, Media
[ 0 comentarii ] Publicat la 02.16.09 la categoria Evenimente, Lansări, Media
[ 0 comentarii ] Publicat la 02.16.09 la categoria Media
| Gaudeamus Pregatiri |
[ 0 comentarii ] Publicat la 02.10.09 la categoria Revista presei
Autor: Anselm Grün