IDEI IN CATALOG. IULIE 2009 – TEREZA BRÂNDUŞA PALADE

Publicat la 07.28.09 9:57AM la categoria Revista presei

Împotriva dictaturii relativismului

Volumul Despre conştiinţă, care cuprinde două eseuri de teologie morală scrise de Cardinalul Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) ca prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, propune, în pofida dimensiunilor sale reduse, o analiză consistentă a crizei contemporane a valorilor morale şi cîteva remedii substanţiale pentru maladiile sufleteşti ale omului de astăzi.
Cel dintîi eseu, intitulat „Conştiinţă şi adevăr“, se întreabă în ce măsură conştiinţa subiectivă a fiecărui om are o putere de justificare morală. Dacă justificarea ar fi posibilă numai prin conştiinţa subiectivă individuală, atunci Hitler şi complicii săi „ar trebui căutaţi în Rai“ (p. 25), pentru că au comis toate atrocităţile cu o conştiinţă curată, fanatică, lipsită de orice scrupule şi îndoieli. Dar ceea ce face imposibilă această justificare morală este faptul că o conştiinţă subiectivă nu este în mod necesar conformă cu adevărul. Ea poate fi o conştiinţă sinceră (ofiţerul SS poate spune cu mîna pe inimă că a acţionat nobil şi dezinteresat pentru binele celui de-Al Treilea Reich), rămînînd cu toate acestea o falsă conştiinţă.

Citeste continuarea articolului Împotriva dictaturii relativismului

Autor: Tereza Brânduşa Palade

Exprimaţi-vă opinia





* câmpuri obligatorii; emailul nu va fi făcut public.

  dicoart